sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Entuziasmul - scanteia pasiunii

Am vazut in viata mea inca din adolescenta multe ocazii in care luam hotarari bune, uneori drastice, faceam angajamente sau promisiuni, dar toate acestea durau o perioada relativ scurta. De-a lungul timpului reapareau situatii in care se aprindeau aceleasi scantei care mai fusesera stinse in trecut.

Atunci cand am inceput sa constientizez acest ciclu am devenit dezamagit spunandu-mi: Ce rost mai are? Entuziasmul nu dureaza, nu te poti baza pe el. Am vazut chiar cativa oameni care au renuntat de tot sa lupte pentru ceea ce credeau. Prin grija Lui Dumnezeu am gasit de fiecare data resurse sa o iau de la capat.

S-a intarit astfel in mintea mea convingerea subconstienta ca entuziasmul e o trasatura a tineretii imature, uneori chiar il desconsideram. Credeam ca maturitatea are taria de a rezista indiferent de conditii si nu are nevoie de un foc de paie pentru asta.

Nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca ma inselam. Citind dimineata o meditatie scrisa de dr. Tozer am realizat ca problema nu este ca un foc se aprinde usor, ci, ca focul care nu e intretinut corespunzator se stinge treptat!

Mi-am amintit de Domnul nostru si de pasiunea Lui:
"Mancarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis si sa implinesc lucrarea Lui."
 M-am gandit la ucenicii Lui:
Ucenicii Lui si-au adus aminte ca este scris: "Ravna pentru Casa Ta Ma mananca pe Mine."
Cum altfel au putut depasi atatea obstacole fara sa renunte, fara sa cada intr-o depresie profunda:
Suntem incoltiti in toate chipurile, dar nu la stramtorare; in grea cumpana, dar nu deznadajduiti; prigoniti, dar nu parasiti; trantiti jos, dar nu omorati. ... noi nu cadem de oboseala. Ci, chiar daca omul nostru de afara se trece, totusi omul nostru dinauntru se innoieste din zi in zi.
Cum puteau sa cante lauda lui Dumnezeu cei arestati pentru vina de a fi crestini. Cum puteau ei sa doarma in celula cand a doua zi urmau sa fie judecati si cel mai probabil omorati.

Imi pare rau pentru fiecare zi in care nu am intretinut dedicarea mea fata de Domnul, nu am hotarat ca il iubesc pe EL mai mult decat orice - stiu ca dragostea presupune mai intai o decizie -, nu am contemplat maretia Lui ca sa fiu pe deplin convins ca merita sa traiesc si chiar sa mor pentru El.

Toate aceste zile cand nu am intretinut acest foc am fost doar un om religios care actioneaza cu convingere si bucurie din ce in ce mai mici, precum fratele mai mare al fiului risipitor. Sfarsitul unui astfel de om este trist:
Fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea.